Un interviu cu actrița Victoria Răileanu -Micky din serialul ,,Vlad’’ ,,Actriță pe a vieții scenă, a creat din viața ei o capodoperă’’

 

Un interviu cu actrița Victoria Răileanu -Micky

din serialul ,,Vlad’’

,,Actriță pe a vieții scenă, a creat din viața ei o capodoperă’’



Cu toți o cunoașteți pe actrița Victoria Răileanu, o actriță talentată, frumoasă și elegantă, interpretează rolul lui ,,Micky’ în producția ,,Vlad’’ difuzat pe postul ProTv.

Este născută în 24 iulie 1988 (vârsta 32 de ani), Râşcani, Moldova,Victoria Răileanu a debutat ca actriță la vârsta de 15 ani, pe scena Teatrului Național Timișoara, în spectacolele We can dance, în regia Mihaelei Lichiardopol, iar apoi în Krumm regizat de Radu Afrim. A absolvit UNATC din București, iar pe parcursul celor trei ani de facultate a jucat în serialele Daria, iubirea mea, Doctori de mame. Pe actrița Victoria Răileanu o cunosc din Daria, iubirea mea, am urmărit cu drag serialul, dar nu am crezut niciodată că voi avea șansa să vorbesc cu ea pe rețelele de socializare. O apreciez și o respect și mă bucur că pasiunea ei a ținut-o trează și nu a renunțat la ceea ce îi place să facă cel mai mult. Să transmită emoție și să aducă oamenilor zâmbetul pe buze.

Am avut ocazia să îi adresez câteva întrebări pe instagram, pe instastory la care mi-a răspuns cu drag. 




Sursă foto: https://www.google.ro/



De ce îți este dor cel mai mult în această perioadă?

VR: O să râdeți...să mă plimb cu metroul.😊


Asemănările dintre Vichi și Micky.

VR: Fața, corpul și uneori curiozitatea și jucășenia (if that’s a word).


Ce te-a făcut să continui în momentele cele mai grele?

VR: Gândul că planeta se învârte cu sau fără mine. Așa că ce altceva îmi rămâne de făcut decât să mă ridic și să merg mai departe.


Care este cel mai important lucru pentru tine în viață?

VR: Copilul meu (Carol).

 

Care sunt calitățile și defectele personajului tău?

VR: Este devotată, loială, matură, sigură pe ea, pe calitățile ei. De asta știe să se folosească atât de bine de ele. Este sarcastică și amuzantă. Și ar spune că nu are niciun defect. 😊

 

Ce te-a inspirat să devi actriță?

VR: Am mai spus că nu mi-am dorit dintotdeauna să fiu actriță, dar mi-a spus mie mama mea că de când m-am născut mi-a plăcut să fiu în centrul atenției 😊 deci, cred că asta a contat cel mai mult.

 

Îți plac rolurile negative sau pozitive?

VR: Îmi plac amândouă.

 

Care este melodia ta preferată?

VR: Be still- The Killers.

 

S-a întâmplat să ai emoții în timpul unei piese de teatru?

VR: De obicei am emoții mari înainte de spectacol. După ce a început îmi trec și emoțiile.😊

 

Ți-ai dori să joci în filme americane?

VR: Tu ce crezi? 😊 Bineînțeles!

 

Ți s-a întâmplat vreodată să joci un rol și să îți dorești să schimbi ceva?

VR: Da 😊

Rolul meu din ,,Cea mai călduroasă zi din an’’ un spectacol pe care îl jucam la Apollo111. Dar bine că nu am intervenit pentru că în felul ăsta mi-a ieșit cel mai bun rol de până acum. 😊

 

Ce te face fericită?

VR: Marea, Carol, o cafea bună, o melodie bună, un fel de mâncare gustoasă, prietenii mei, un gând bun, familia… (lista e deschisă).

 

Ce pasiuni mai ai în afară de actorie?

Să-i prind pe actori din Vlad în poze. 😊


Care a fost cea mai mare năzbâtie pe care ai făcut-o când erai mică?




Dacă ai putea da timpul înapoi ai alege tot actoria?




Ți s-a întâmplat să ai vreo experiență neplăcută cu publicul?




Ce ți-ai dori să schimbi în lume?

VR: Aș vrea să am o super putere să intru în mintea oamenilor să îi fac să înțeleagă cât de important este să păstrăm natura curată.


Îți mulțumesc din suflet pentru timpul acordat și pentru răspunsurile oferite.




Actriță pe a vieții scenă


 Sursă foto: https://www.google.ro/


Cu ochii rupți din cerul senin de vară,

Reciți replicile într-o seară,

O lacrimă pe obraz a încolțit,

Publicul a muțit

 

Actriță pe a vieții scenă,

Timidă ascunzi o dilemă,

Pe scena teatrului artă ai creat

Tu, suflet binecuvântat

 

Ca o stea pe scenă strălucești,

Soarele te încălzește,

Prin replici spui o poveste

Soarele ascultă liniștit o poveste de iubire,

Și cu razele argintii se roșește ca un mire

 

Delicată ca un vers cu rimă lină,

Cu talent divin, ne faci ziua mai senină,

Când timpul pe scenă ți s-a consumat

Noi în aplauze te-am îmbrăcat


Luceafăr blând luminează-i calea,

Artistei ce și-a găsit chemarea,

Luceafăr blând șterge-i lacrima de pe obraz,

Ferește-o de necaz



,,Arta actorului rămâne o artă de o rară nobleţe cu culmi de sublim." Leopoldina Bălănuța

Actori trec prin multe stări și uită de problemele lor de acasă, transmit publicului emoție și ne fac să simțim fiecare sentiment într-o clipă, pătrundem în labirintul lor de sentimente.

Îți doresc o lectură plăcută cititorule! 


Comentarii

  1. Bună seara! O să urmăresc postările dvs! Doresc să obțin volumul de poezii, după publicare. Mult succes în lumea literelor!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Selfie - Marcel Vișa

Ipostaze Savu Popa

Primele fobii Antonio Doda