MOMO-Michael Ende

 

MOMO

Michael Ende

Bună, dragi cititori, astăzi vreau să vă povestesc despre o carte (basm-roman) scrisă de autorul german Michael Ende intitulată ,,MOMO" care este  împărțită în trei părți:

Partea întâi ,,Momo și prietenii ei"

Partea a doua ,,Domnii cenușii"

Partea a treia ,,Florile clipelor"

Cu ocazia aceasta vreau să îi mulțumesc domnului Leontin Ploșca pentru că mi-a oferit cadou această carte. Cartea m-a lăsat fără cuvinte! În continuare am să vă prezint câteva date despre autor.

Scurtă prezentare bibliografică despre autor

Michael Ende (1929-1995)  a fost unul dintre cei mai populari autori germani de literatură pentru copii. A scris piese de teatru, poezii și romane fantastice, dintre care multe au fost dramatizate sau ecranizate.

Cea mai importantă operă a lui, romanul-basm Povestea fără sfârșit, poate fi analizată din mai multe puncte de vedere; tema principală a cărții este importanța imaginației în viața individului dar întâlnim și o adevarată galerie a principalelor mituri ale civilizațiilor europene, și nu numai ale acestora. Textul următor se dorește a fi o expunere succintă a celor mai cunoscute teme și motive din romanul lui Ende, precum și o încercare de a stabili modelele mitologice pe care Ende le-a avut în vedere când a creat figurile care populează fascinantul univers al țării imaginare Fantàzia.

Prozatorul german a purtat o asiduă corespondență cu scriitorul român Iordan Chimet.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Michael_Ende

Scrieri

• Lungul drum către Santa Cruz, 64 p., Editura All, 2003.
• Jim Năsturel și Lukas, mecanicul de locomotivă, 256 p., Editura All, 2003.
• Neverending Story, Editura Puffin, 2014.
• Punci cu porunci, 232 p., Editura Arthur, 2014.
• Momo, 240 p., Editura Polirom, 2016.
• Povestea fără sfârșit, 416 p., Editura Polirom, 2016.
• Jim Năsturel și cei 13 sălbatici, 294 p., Editura Arthur, 2017.

 MOMO

Rezumat 

Michael Ende

La marginea unui oraș, printre ruinele unui vechi amfiteatru, și-a găsit adăpost Momo, o fetiță cu un talent aparte pe care îl folosește pentru a-și ajuta prietenii.

Momo prezenta o îmbrăcăminte ciudată, aspectul exterior al fetiței era foarte straniu: ,,Era o fetiță micuță și slabă. Avea bucle negre ca pana corbului, zbârlite în toate părțile. Ochii mari, frumoși la fel de negri, iar picioarele erau de aceeași culoare și era aproape întotdeauna desculță, doar iarna purta ghete. Purta o fustă care era cusută din diferite petice pestrițe și îi atârna până la glezne."

Într-o zi au trecut câțiva bărbați și femei pe la ea să se intereseze ce caută acolo. Se întrebau: De ce locuiește o fetiță în locuința aceea părăsită și cum a ajuns acolo?

Momo a fost speriată la început, dar a stat o clipă și i-a privit și atunci a observat că sunt prietenoși, erau și ei săraci ca ea. Au început să discute cu ea și au întrebat-o dacă îi face plăcere să locuiască aici și cum a ajuns în acest loc. Au mai întrebat-o dacă dorește să anunțe poliția pentru a o ajuta. Dar Momo nu și-a dorit acest lucru. Le-a răspuns că nu vrea să anunțe poliția pentru că ei o vor trimite într-un cămin și nu își dorește să ajungă din nou acolo pentru că în acel loc îi bătea în fiecare noapte fără motiv și din acest motiv fetița a decis să fugă și nu își mai dorea să se întoarcă niciodată în acel loc. Oamenii au decis să îi respecte decizia fetiței și au început să  o ajute să își amenajeze camera. În scurt timp au ajuns și copii oamenilor și i-au adus bucate, câte puțin din fiecare: o bucățică de brânză, altul o franzeluță și așa au organizat împreună o mică petrecere în amfiteatru, în cinstea mutării lui Momo. Așa a început prietenia dintre micuța Momo și oamenii din vecinătate.

De atunci îi mergea foarte bine lui Momo. Oamenii nu se puteau lipsi de ea pentru că Momo era singura care putea să îi asculte cu adevărat. Momo se pricepea foarte bine să îi asculte pe oamenii încât oricine mergea la ea să primească un sfat de exemplu cei nedumeriți și nehotărâți se lămureau dintr-o dată foarte clar, știind ce vor. Sau cei sfioși se simțeau brusc nestingheriți și îndrăzneți și cei nenorociți și amărâți deveneau voioși și plini de speranțe.

Copiii veneau cu drag în vechiul amfiteatru. De când erau în preajma lui Momo copiii se pricepeau să se joace mai frumos ca oricând. Nu exista nici o clipă de plictiseală.

,,Zilnic, născoceau jocuri noi, unul mai frumos decât altul."- Michael Ende

Chiar dacă unii au mulți prieteni, printre ei se află totuși întotdeauna câțiva, puțini la număr, care sunt mai apropiați și cei mai dragi. La fel se întâmpla și cu Momo. Ea avea doi prieteni, cei mai buni, care veneau zilnic la ea și împărțea cu ea tot ce aveau. Unul dintre prieteni ei era tânăr, iar celălalt bătrân. Momo nu avea curajul să spună pe care dintre cei doi îi iubea mai mult.

Cel bătrân se numea Beppo Măturătorul, poate avea alt nume de familie dar pentru că meseria lui era cea de măturător de stradă și toată lumea îi spunea astfel  se denumea și el însuși la fel.

Beppo Măturătorul locuia în apropierea amfiteatrului, într-o cocioabă construită de el din cărămizi. Beppo își făcea munca cu plăcere, știa că era o muncă foarte necesară. După ce terminase munca se ducea la Momo și îi explica gândurile sale grandioase. Ea îl asculta cu mare atenție, în felul ei deosebit.  Celălalt priten bun al lui Momo era tânăr, și era exact opusul lui Beppo Măturătorul, în toate privințele: ,,un băiat chipeș, cu ochii visători dar nemaipomenit de bun de gură". Era glumeț și știa să râdă atât de voios, încât toți râdeau cu el, fie că voiau, fie că nu voiau. Numele lui era Girolamo, dar toți îl strigau Gigi și l-au numit Gigi Ghidul. Dacă se rătăceau unii călători pe acele meleaguri, Gigi se apropia de ei și se oferea să-i conducă. Dacă străinii aceeptau să fie conduși, el începea să le povestească tot felul de povești inventate de el. Din păcate veneau foarte rar călători străini, dornici să viziteze amfiteatrul, iar Gigi era nevoit să practice și alte meseri: ori era paznic de grădină, martor la cununii, plimba câini, ducea scrisori de dragoste, participa la înmormântări, devenea negustor de amintiri, vindea hrană pentru pisici și multe altele. Gigi visa să devină celebru și bogat. Să locuiască într-o casă frumoasă ca în basme. Cei trei petreceau mult timp împreună, dar nici unul dintre ei nu au bănuit că o umbră va întuneca prietenia lor, dar nu numai prietenia lor, ci chiar întreg ținutul, această umbră creștea și tot creștea, era întunecată și rece, a început să se întindă peste marele oraș, pătrunzea zilnic tot mai adânc și nimeni nu se putea apăra împotriva ei, deoarece nimeni nu o putea observa cu adevărat. Nici bătrânul Beppo care putea să vadă multe nevăzute de alții, nu îi observa pe ,,domnii cenușii" care cutreierau în număr tot mai mare orașul.

,,Erau pe străzi, treceau, în mașini elegante cenușii, intrau în toate casele și se aflau în toate restaurantele. Erau domni îmbrăcați complet într-un cenușiu ca pânza de păianjen" descrie autorul Michael Ende.

Nimeni nu cunoștea mai bine decât ei valoarea unei ore, a unui minut și chiar a unei secunde de viață și aveau planurile lor în privința timpului omenirii. Planurile lor erau pregătite cu grijă și un lucru important pentru ei era ca nimeni să nu observe activitatea lor. Au reușit să se instaleze în viața marelui oraș fără ca nimeni să observe, au pătruns zilnic în oraș captând oamenii. De când au apărut acești domnii cenușii marele oraș și-a schimbat și el tot mai mult înfățișarea. Totul era calculat dinainte, exact și plănuit, fiecare centrimetru, fiecare clipă. Iar Momo într-o zi a observat că vechi prieteni veneau tot mai rar pe la ea și nu înțelegea de ce. Înainte oamenii veneau cu placere la Momo pentru că ea stătea și îi asculta și ei acolo se regăseau pe ei înșiși, dar dintr-o dată pur și simplu nu mai aveau timp. Și la Gigi îi se părea ciudat că oamenii nu mai veneau ca înainte să asculte ce povestea, dar dintr-o dată oamenii nu mai erau interesați de așa ceva spuneau că nu au timp. Încercau să își economisească timpul: ,,Omul a ajuns propria fantomă" descrie autorul Michael Ende. Momo a hotărât să își ajute prieteni pentru că era foarte îngrijorată și s-a sfătuit împreună cu bătrănul Beppo și Gigi ce e de făcut în privința asta. Nici nu le-au trecut prin minte să se gândească la domnii cenușii și la activitatea lor, nu  bănuiau nimic.  Fetița a decis să pornească în căutarea vechilor ei prieteni, își dorea să afle de la ei ce se întâmplă și din ce cauză nu mai vin pe la ea. Prima dată s-a dus să-l viziteze pe Nicola (zidarul). Dar Nicola i-a spus că nu mai are timp să o viziteze și i-a povestit cum construiesc în fiecare zi și că muncesc cu viteză. Nicola i-a promis lui Momo că o să treacă pe la ea, dar din păcate nu a mai venit. A urmat vizita la Nino (birtașul) și soția lui. I-a întrebat de ce nu au mai trecut pe la ea. Dar din păcate Nino i-a răspuns că nu au timp ca înainte. Nino și soția lui i-au promis lui Momo că vor veni în vizită și în cele din urmă au ajuns cu copilul și cu un coș plin de bunătăți.  Momo nu a observat că se împotrivea astfel planurilor domnilor cenușii.

Într-o zi Momo a fost vizitată de Gigi și Beppo. Ei au observat că Momo era tulburată și palidă. S-au apropiat de ea și Momo a început să le povestească despre vizita domnilor cenușii. Și le-a povestit întreaga convorbire avută cu domnul cenușiu. Momo a descoperit ceva ce nu știa nimeni până atunci, iar impreună cu Beppo și Gigi au hotărât că prietenii lor și întreg orașul trebuia salvat de planurile ,,domnilor cenușii."

Momo își punea tot felul de întrebări, cum ar putea să îi înfrângă pe ,,domnii cenușii." Doar Momo își putea aminti de vizita domnului cenușiu, dar ei trebuia să fie necunoscuți ca să își poată face treaba, doar micuța Momo a reușit să îi recunoască și să își amintească. Momo, Beppo și Gigi s-au dus să și au dat vestea vechilor prieteni și au reușit să strângă în amfiteatru vreo cincizeci până la șaisezi de copii din apropiere și din depărtare, săraci și bogați. Gigi a început și le-a explicat că după venirea domnilor cenușii, tot mai mulți oamenii aveau tot mai puțin timp, deși timpul se economisea încontinuu. Le-a povestit că micuța Momo a descoperit de ce oamenii nu mai au timp ca înainte. Timpul le era furat oamenilor de o bandă de hoți ai timpului și au nevoie de ei pentru a opri această activitate înfricoșătoare. Trebuia să le spună oamenilor din oraș adevărul. Copii au acceptat să pornească planul împotriva domnilor cenușii au început să farbice pancarte,afișe, pe care scriau texte impresionante.

Când au terminat de făcut pancartele au pornit în drum spre oraș și au început să cânte următorul cântec cu textul scris de Gigi:

,,Oameni buni, stați, ascultați!

Nu vă mai lăsați furați!

Ieșiți din încurcătură!

Timpul vostru vi se fură!

Ora trei, duminica,

Dacă ne veți asculta,

Nu veți fi, mereu grăbiți,

Nu veți mai fi păcăliți.

 

După ce au terminat de protestat copii au așteptat ziua în care invitați trebuiau să ajungă la sedința propusă de ei, dar din păcate nici unul dintre invitați nu a venit, tocmai adulții pe care problema îi privea în mod direct, nici nu au observat grupul de copii care au protestat în oraș. Copii au fost dezamăgiți de faptul că nu a venit nimeni la ședință și au plecat pe rând acasă. Până și bătrânul Beppo era nevoit să plece pentru că a fost repartizat pentru descărcatul gunoaielor. La fel si tânărul Gigi a trebuit să plece pentru că trebuia să intre în tura de noapte pentru că lucra ca paznic. Gigi înainte să se îndrepte spre locul de muncă a început să o încurajeze pe micuța Momo și i-a spus că nu trebuie să fie tristă pentru că planul lor a eșuat și că i-a făcut plăcere să-i fie alături. Când au terminat de discutat, Gigi s-a îndreptat spre muncă, iar micuța Momo a rămas iar singură. Între timp Beppo terminase munca și a stat să se odihnească. Când s-a trezit a ascultat din întâmplare cum unul dintre domnii cenușii a fost nevoit să se prezinte în fața curții supreme pentru că era acuzat că a dezvăluit secretul despre ei micuței Momo. Beppo a ascultat în continuare conversația domnilor cenușii, a auzit și când judecătorul i-a spus acuzatului că se vor ocupa de Momo și vor încerca să o neutralizeze prin toate mijloacele. Când s-a încheiat conversația domnilor cenușii, Beppo Măturătorul știa din propria experință că domnii cenușii existau cu adevărat. De când a plecat Beppo și  Gigi micuța Momo a stat așezată pe treptele de piatră ale ruinei și aștepta, nici nu știa ce anume aștepta, dar a avut senzația că mai trebuie să aștepte. Nu era hotărâtă dacă să meargă la culcare s-au să stea să aștepte în continuare. Dintr-o dată a fost atinsă pe piciorul gol. S-a aplecat, pentru că era întuneric, și a observat o broască țestoasă mare care o privea țintă. Momo s-a apropiat spre ea și a întrebat-o:

,,Cine ești tu, de fapt? Drăguț din partea ta că cel puțin tu vii să mă vizitezi, broască țestoasă. Ce dorești de la mine? "

În acel moment pe carapacea de pe spatele boraștei se formau litere luminând slab: ,,Vino cu mine ", a descifrat cu greu Momo.  Broasca a condus-o pe micuța Momo afară din rotonda de piatră, și au pornit în direcția marelui oraș. Între timp bătrânul Beppo se grăbea în drum spre Momo. Îi sunau în urechi cuvintele judecătorului cenușiu: ,,Ne vom ocupa puțin de acest copil ciudat...Puteți fi sigur acuzat, că acest copil nu ne va mai face niciodată probleme...În vom neutraliza prin toate mijloacele..." 

Știa că Momo, se află în primejdie și trebuie să ajungă cât de curând la ea, să o prevină împotriva domnilor cenușii, simțea că trebuie să o apere de ei, dar nu știa cum. Oare va reuși bătrânul Beppo să își apere micuța prietenă? Voi ce credeți?

Din păcate înaintea lui Beppo, au ajuns domnii cenușii la Momo. Întreaga ruină a fost luminată de farurile numeroaselor automobile elegante cenuși care o înconjuraseră din toate părțile. Domnii cenușii au arlergat dintr-o parte în alta și au scotocit fiecare ascunzis, dar nici urmă de Momo. Și-au dat seama că micuța Momo, a fost prevenită și ajutată să scape. Dar nu știau cine oare a ajuns înaintea lor acolo. Așa că s-au hotărât că toți agenții cenușii să caute prin toate colțurile orașului. În timp ce domnii cenușii căutau prin tot orașul, micuța Momo a fost condusă de broasca-țestoasă, prin marele oraș. Momo nu a văzut până atunci tot orașul, umbla ca în vis și cu ochii larg deschiși și o urma pe broasca-țestoasă. Au traversat piețe largi, trecătorii se îmbulzeau în jurul lor, dar nimeni nu observa fetița cu broasca-țestoasă. Ele nu au fost niciodată nevoite să ocolească pe cineva, nici un automobil nu trebuia să frâneze din cauza lor pentru că broasca țestoasă știa cu precizie absolută, dinainte, unde și în ce moment nu va trece nici un automobil, nu va păși nici un pieton. În final Beppo Măturătorul a ajuns și el la vechiul amfiteatru și a descoperit urmele de cauciucuri din jurul ruinei. S-a apropiat de săpătura din zid și a strigat numele fetiței, dar nu a primit nici un răspuns. S-a strecurat prin săpătura zidului și a observat că măsuța și cele două scaune din scânduri de ladă erau răsturnate, așternutul și salteaua erau smulse din pat, dar micuța Momo nu se afla acolo. Beppo a început să plângă și era foarte trist pentru că a ajuns prea târziu, a fost îngrijorat pentru că nu știa ce să facă. A ieșit din amfiteatru și-a luat bicicleta și a pornit în drum spre Gigi să îi spună vestea. Când a ajuns la Gigi a început să îi povestească prin tot ce a trecut, să-i vorbească de curtea supremă de halele de gunoaie, de urmele de cauciucuri din jurul ruinei și despre dispariția lui Momo. Gigi era și el speriat, dar ca să nu facă situația mai dificilă încerca să se calmeze crezând că Momo a plecat doar să se plimbe puțin și cu siguranță se va întoarce înapoi, și că nu au nici un motiv să își facă griji. Dar Beppo era foarte agitat încât dorea să anunțe poliția, dar Gigi nu a fost de acord cu așa ceva și i-a spus lui Beppo că dacă anunță poliția copii orfani vor fi duși într-un cămin și ei nu își doresc acest lucru pentru micuța lor prietenă și că ar trebui să mai aștepte câteva zile și se gândeau unde ar putea fi micuța Momo. Între timp Momo a fost condusă în continuare de broasca țestoasă. Drumul devenea tot mai ciudat, au trecut prin grădini, peste poduri, prin pasaje, subterane, porți ale unor curți și chiar prin vestibuluri, de câteva ori și prin pivnițe. Dar Momo nu știa încă că o armată de domnii cenușii o urmărea și o căuta prin oraș. Micuța Momo nu a bânuit nimic și a urmat drumul încâlcit pe care o ducea broasca-țestoasă. Momo și broasca-țestoasă au ajuns foarte departe, iar în cele din urmă au ajuns la Ulița Nicicând și după la Casa Niciunde și în final s-au întânit cu Maestrul Secundus Minutius Hora. Maestrul Hora i-a urat bun venit în Casa Niciunde și i-a comunicat că el a trimis broasca-țestoasă Casiopeea să o conducă la el. Maestrul Hora a condus-o pe Momo drept în mijlocul pădurii de ceasuri. După ce au trecut prin acest loc, Maestrul Hora i-a pregătit lui Momo o masă plină cu delicatese. În continuare Maestrul  Hora a început să îi povestească de ce și-a trimis broasca-țestoasă să o aducă la el. Își dorea să o apere de domnii cenușii care doreau să îi facă rău micuței Momo. Fetița nu a înțeles de ce nu s-au întâlnit cu domnii cenușii în timp ce ea se plimba prin tot orașul alături de broasca-țestoasă. Maestrul Hora i-a povestit fetiței că broasca lui Casiopeea are harul să prevadă viitorul. Știa cu precizie, ce se petrece în următoarea jumătate de oră. Și știa de pildă, și dacă îi va întâlni sau nu pe domnii cenușii. Fetița a fost uimită. Dar Mestrul Hora i-a spus să nu își facă griji pentru că domnii cenușii nu au cum să ajungă la el. Momo a fost confuză și l-a întrebat pe Maestru Hora cum a aflat că domnii cenușii o urmărește dacă el nu a ieșit niciodată din casa lui. Maestrul Hora i-a răspuns fetiței că a aflat acest lucru cu ajutorul unor perechi de ochelari care se numesc ,,Vedetot".  Atunci a înteles totul. Totul părea fermecat pentru ea. Maestrul Hora a întrebat-o pe micuța Momo dacă îi place să dezlege ghicitori. Ea i-a răspuns că sigur că da.

Iar Maestrul Hora a început să rostească următoarea ghicitoare:

 

,,Într-o singură casă locuiesc trei frați,

Dar se prezintă diferit îmbrăcați.

Și dacă vrei să-i deosebești,

Pe fiecare cu ceilalți l-asemuiești.

Primul nu este aici, abia va veni,

Nici al doilea nu e, căci o și porni.

Doar al treilea e aici, dintre ei cel mai mic,

Și fără el ceilalți n-ar fi chiar nimic.

Totuși, al treilea, de care se vorbește,

Există fiindcă primul sosește

Și totul astfel se petrece

Când primul în al doilea trece

Și se produce o preschimbare.

Numai atunci mezinul apare,

De vrei să-l prinzi însă, nu izbutești,

Căci tot pe unul din ceilalți nimerești.

Spune-mi acum: Sunt cei trei doar unul?

Sau sunt numa doi? Sau poate nici unul?

De vei putea să mi-i spui pe nume

Vei ști cine sunt atotputernici în lume.

Stăpânesc împreună împărăția cea mare,

Fiind ei înșiși chiar ea. Cine sunt ei oare?

 

Oare a reușit micuța Momo să dezlege ghicitoarea? Voi ce credeți? Dar voi reușiți să dezlegați ghicitoarea? Eu nu vă dezvălui nimic, vă las pe voi să descoperiți atunci când veți citi cartea. Dar vă pot dezvălui în continuare doar câteva întrebări care m-au impresionat foarte mult. Momo a fost curioasă de ce Maestrul Hora are atâtea cesuri și l-a întrebat: ,,De ce ai atât de multe ceasuri? Pentru fiecare om câte unul,da? "

Maestrul Hora i-a răspuns: ,,Nu, Momo. Ceasurile acestea nu reprezintă decât o pasiune a mea. Nu sunt decât imitații cât se poate de nereușite a ceva ce are fiecare om în pieptul său. Căci la fel cum aveți ochi pentru a vedea lumina și urechi pentru a auzi sunetele, tot astfel aveți și o inimă pentru a simți timpul cu ea. Întregul timp care nu este simțit cu inima e la fel de pierdut ca și culorile curcubeului pentru un orb sau cântecul unei păsărele pentru un surd. Din păcate, există însă inimi oarbe și surde, care, deși bat, nu simt nimic."

O altă întrebare care mi-a plăcut foarte mult adresată de Momo către Maestrul Hora este următoarea: ,,Iar dacă inima mea va înceta odată să bată?"  

Maestrul Hora i-a răspuns că atunci când inima ei va înceta să bată va înceta și timpul pentru ea. Momo a continuat să îi adreseze multe întrebări maestrului era curioasă cine e el de fapt. Vreau să vă spun că pe mine m-a impresionat foarte mult și următoarea întrebare: ,,Tu ești moartea?"

Maestrul a tăcut o vreme înainte să îi răspundă și i-a răspuns: ,,Dacă oamenii ar ști ce e moartea, nu s-ar mai teme de ea. Iar dacă nu le-ar fi frică de moarte, nimeni n-ar mai putea vreodată să le fure timpul vieții." După ce i-a răspuns la întrebare Maestrul Hora a întrebat-o pe micuța Momo, dacă își dorește să afle de unde vine timpul. În continuare fetița a pășit prin ținutul Maestrului Hora pentru a afla ce este timpul. 

Oare ce credeți că a aflat micuța Momo? Oare ce s-a întâmplat cu prieteni ei? Dacă v-am făcut curioși puteți descoperi acest mister doar dacă citiți această carte. Mă bucur că am reușit să vă povestesc despre acestă carte. M-a lăsat fără cuvinte!

Dragi cititori, vă mulțumesc din suflet că v-ați făcut timp să citiți aceste rânduri. 

Vă doresc lectură frumoasă! O zi frumoasă! 

🕮💓

,,E𝐱𝐢𝐬𝐭ă 𝐨 𝐭𝐚𝐢𝐧ă 𝐟𝐨𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐦𝐚𝐫𝐞 ș𝐢 𝐭𝐨𝐭𝐮ș𝐢 𝐟𝐨𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐨𝐛𝐢ș𝐧𝐮𝐢𝐭ă. 𝐓𝐨ț𝐢𝐢 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐢𝐚𝐮 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐞𝐚, 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐨 𝐜𝐮𝐧𝐨𝐚ș𝐭𝐞, 𝐝𝐚𝐫 𝐧𝐮𝐦𝐚𝐢 𝐟𝐨𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐩𝐮ț𝐢𝐧𝐢 𝐬𝐞 𝐠â𝐧𝐝𝐞𝐬𝐜 𝐯𝐫𝐞𝐨𝐝𝐚𝐭ă 𝐥𝐚 𝐞𝐚. 𝐂𝐞𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥ț𝐢 𝐨 𝐢𝐚𝐮 𝐜𝐚 𝐚𝐭𝐚𝐫𝐞 ș𝐢 𝐧𝐮 𝐬𝐞 𝐦𝐢𝐫ă 𝐜â𝐭𝐮ș𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐮ț𝐢𝐧 𝐜𝐮 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐞𝐚. 𝐓𝐚𝐢𝐧𝐚 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚 𝐞 𝐭𝐢𝐦𝐩𝐮𝐥. 𝐄𝐱𝐢𝐬𝐭ă 𝐜𝐚𝐥𝐞𝐧𝐝𝐚𝐫𝐞 ș𝐢 𝐜𝐞𝐚𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚-𝐥 𝐦ă𝐬𝐮𝐫𝐚, 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 î𝐧𝐬𝐞𝐚𝐦𝐧ă î𝐧𝐬ă 𝐩𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐮ț𝐢𝐧, 𝐜ă𝐜𝐢 𝐨𝐫𝐢𝐜𝐢𝐧𝐞 ș𝐭𝐢𝐞 𝐜ă 𝐨 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮ră 𝐨𝐫ă 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩ă𝐫𝐞𝐚 𝐨 𝐯𝐞ș𝐧𝐢𝐜𝐢𝐞, 𝐮𝐧𝐞𝐨𝐫𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐞 î𝐧𝐬ă î𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐜𝐥𝐢𝐩𝐢𝐭ă-𝐝𝐞𝐩𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐭𝐫ă𝐢𝐞ș𝐭𝐢  î𝐧 𝐨𝐫𝐚 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯ă.

𝐂ă𝐜𝐢 𝐭𝐢𝐦𝐩𝐮𝐥 𝐞𝐬te  î𝐧𝐬ăș𝐢  𝐯𝐢𝐚ț𝐚. 𝐈𝐚𝐫 𝐯𝐢𝐚ț𝐚 𝐬ă𝐥ăș𝐥𝐮𝐢𝐞ște  î𝐧 𝐢𝐧𝐢𝐦ă. "- 𝐌𝐢𝐜𝐡𝐚𝐞𝐥 𝐄𝐧𝐝𝐞