Postări

Vacanță Poiana Galdei

Imagine
  O vacanță cu familia Poiana Galdei          Miercuri 09.09 o zi frumoasă din luna septembrie am pornit în călătorie împreună cu familia în drum spre Poiana Galdei. Bagajele mi le-am pregătit înainte cu trei zile dar degeaba tot nu le-am terminat de aranjat. Alergam dintr-o parte în alta și îmi tot verificam bagajele. În final am reușit s ă împachetez toate lucrurile. Dar tot aveam senzația că uit ceva. M-am așezat în fața oglinzi și m-am aranjat puțin. Am pornit la drum la ora 17:00.      Când am urcat în mașină mi-am pus căștile în urechi și am ascultat muzică. Priveam pe geam și am observat cum natura și-a schimbat hainele verzi cu cele ruginii. Pădurea s-a transformat într-un tablou pictat în roșu, galben și auriu. Pământul era acoperit de o pătură aurie de frunze. Ce repede a trecut și vara aceasta am zis. E septembrie. Dintr-o dată am simțit un aer rece care îmi gâdila picioarele. Era aerul condiționat din mașină. După o oră și ceva de mers cu mașina am ajuns la Cabana

Puterea cuvintelor

Imagine
    Puterea cuvintelor Cuvintele reprezintă instrumentele care au avut succes dintotdeauna şi pe care le-am uitilizat încă din ziua în care am început să vorbim. Deseori vorbim fără a gândi în prealabil şi fără a fi coştienți de impactul cuvintelor noastre. Şi cu toate acestea pot avea un impact puternic atât asupra noastră, dar cu precădere şi asupra altora. Cuvintele pot să schimbe părerile celorlanți despre o persoană, pe care tu nici măcar nu o cunoşti, dar ți se adresează cuvinte urâte şi rele despre aceea persoană iar tu vei crede că ea este chiar aşa. Dar dacă tu gândeşti pozitiv şi nu asculți de cei din jur vei încerca să cunoşti aceea persoană aşa cum este ea cu adevărat şi după tu decizi dacă vrei ca aceea persoană să facă parte din viața ta sau nu. Dacă nu este o persoană pe placul tău încearcă să de îndepărtezi de ea. Să învățăm cum să observăm părțile bune ale fiecărui om şi ale fiecărui lucru, indentificând totodată oportunitățile de a transforma şi de a transpune în cuvi

Puterea minții

Imagine
  Puterea minții Puterea minții îți poate schimba întreaga viață, aveți grijă ce gândiți. Folosește Puterea Minții și a Emoțiilor tale pentru a te bucura de starea de bine, de o viață sănătoasă emoțional, fizic și mental. Gândurile ne influențează starea sufletească. Tot ce gândim suntem azi. Încercați să fiți pe frecvența pozitivă și schimbați-vă modul de a gândi și veți vedea cum întreaga viață se va schimba în bine. Dacă gândești negativ vei atrage lucruri rele și situați neplăcute în viața ta, iar dacă gândești pozitiv vei atrage lucuri bune, oameni care sunt pe aceeași frecvență cu tine. Universul îți dă tot ce îți dorești trebuie doar să știi cum să îi ceri. "Mens sana in corpore sano" este o maximă în limba latină și înseamnă ,,Corpul sănătos este produsul unei minţi sănătoase''. Trebuie să ne păstrăm mintea sănătoasă pentru a a avea un corp sănătos. Universul lucrează în favoarea ta tu trebuie să ai încredere și să fi pe frecvența pozitivă vei obtine tot ce îț